Vatra Dornei                                     

Vatra Dornei este o staţiune de tratament de interes naţional şi funcţionează permanent.

Aparţine judeţului Suceava şi se află la întâlnirea Râului Bistriţa Aurie cu Râul Dorna.

Este situată într-o depresiune înconjurată de culmile Munţilor Călimani, Suhard şi Giumalău, aproape de Munţii Bistriţei.

Are izvoare cu ape ce au calităţi terapeutice deosebite şi un climat natural favorabil refacerii stării de sănătate a întregului organism.

Proprietăţile curative ale izvoarelor de la Poiana Negri au fost descoperite din anul 1805. După anul 1845 staţiunea s-a dezvoltat şi modernizat permanent.

Parcul oraşului este rezervaţie dendrologică a Academiei Române.

Oraşe apropiate sunt: Suceava la 105 km, şi are aeroport, Câmpulung Moldovenesc la 40 km, Bistriţa la 85 km.

n zonă se află frumoasele mânăstiri din Nordul Moldovei ce pot fi vizitate.

În apropiere se află Rezervaţia Tinovu Mare pe teritoriul comunei Poiana Stampei care este cea mai mare rezervaţie de turbă din ţara noastră şi are un mare interes ştiinţific.

Indicaţii terapeutice:

  • afecţiuni ale aparatului cardio-vascular;
  • boli reumatismale degenerative si diartritice (spondiloze cervicale, dorsale si lombare, artroza, poliartroza, tendinita, tendimiozita, periartrita scapulohumerala);
  • stări posttraumatice;
  • boli ale sistemului nervos periferic si central (pareze usoare si sechele minore polionevrotice, sechele târzii după semipareză si parapareză);
  • boli endocrinologice ( tulburari prepubertale la copii hiperreactivi, hipertiroidie benignă si boala lui Basedow in faza incipienta);
  • boli ginecologice (sindrom ovarian menopauzal);
  • boli respiratorii (nevroza respiratorie);
  • tulburari nervoase şi de metabolism;
  • tulburari digestive;
  • boli ale sângelui;
  • refacere după surmenaj fizic şi intelectual.

Tratamente

  • Băi în cadă cu ape carbogazoase;
  • cure interne şi cure externe cu ape din izvoare minerale;
  • băi cu nămol
  • hidroterapie;
  • cură de teren.

Bazele de tratament sunt moderne şi în ele se fac:

  • împachetări cu nămol;
  • împachetări cu parafină;
  • electroterapie, masaje;
  • băi cu plante medicinale;
  • tratamente combinate cu elemente de interferenţă dozate proporţionat;
  • ştiinţific;
  • kinetoterapie.

Bolnavii cu afecţiuni cardiace, sub supraveghere medicală îşi pot trata simultan afecţiunile reumatismale.

Resursele de tratament

Zeci de izvoare cu ape minerale binefăcătoare, baze de tratament, un parc cu alei amenajate, dozate, pentru cure de teren. Staţiunea Vatra Dornei beneficiază de un climat extraordinar de benefic, aer ozonat, pârtie de schi.

Împrejurimile sunt superbe, priveliştea din jur este atât de spectaculoasă prin frumuseţea ei, încât reprezintă un izvor de sănătate sufletească.

Clima:

Staţiunea Vatra Dornei are otemperatură medie anuală de 5 grade Celsius. În luna iulie temperatura medie este de 15 grade Celsius, iar în luna ianuarie temperatura medie este de 6 grade Celsius. Anual sunt 120 de zile cu strat de zăpadă.

Vatra Dornei este şi o staţiune de odihnă care are condiţii superbe pentru petrecerea unei vacanţe frumoase şi reconfortante.

Are o capacitate de cazare foarte mare în case de odihnă, hoteluri, cabane, pensiuni, popasuri turistice.