Pucioasa                                             

Staţiunea Pucioasa se află în judeţul Dâmboviţa, la 350 metri altitudine, într-o zonă dominată de coline împădurite cu un mediu plăcut.

Principalii factori naturali de cură sunt apele minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, sodice clorurate si climatul agreabil cu veri racoroase.

Localitatea Pucioasa se află pe cursul superior al râului Ialomiţa, se învecinează cu oraşul Fieni şi este amplasată la circa 100 km de trei mari oraşe ale ţării: Bucureşti (unde se află cel mai apropiat aeroport), Braşov şi Piteşti.

Indicatiile terapeutice:

  • afecţiuni reumatismale degenerative abarticulare, inflamatorii, post-traumatice si postoperatorii ale aparatului locomotor;
  • afecţiuni respiratorii;
  • afecţiuni ORL;
  • afecţiuni dermatologice.

De asemeni, aici sunt tratate cu bune rezultate boli de nutritie, de metabolism si afectiuni specifice unor boli profesionale.

Tipuri de proceduri:

  • băi calde cu ape minerale în căzi şi bazine;
  • băi de plante;
  • împachetări cu parafină;
  • termoterapie;
  • kinetoterapie;
  • inhalaţii, aerosoli;
  • electroterapie.