Romania-ro

Gheorgheni                                

Gheorgheni este un municipiu din judeţul Harghita, regiunea Transilvania, România.

Oraşul este situat în partea de est a Depresiunii Gheorgheni (sinonim: Depresiunea Giurgeului). Aceasta este prima depresiune strabătută de râul Mureş. Oraşul Gheorgheni este traversat de la est spre vest de către râul Belcina, un afluent al Mureşului, extinzându-se de-a lungul acestuia, pe aceeaşi direcţie est-vest. Localitatea se află la altitudinea de 810 m.

Oraşul are mari şanse de a deveni un oraş turistic de prim rang, avantajat fiind de poziţia sa geografică potrivită: între munţi, în apropierea lacului de baraj natural Lacul Roşu (la 25 km), iar la 60 km se află staţiunea Praid. De asemenea se poate schia în staţiunea Izvoru Mureşului (la 20 km) sau se poate vizita staţiunea Borsec (la aproximativ 50 km).

Cea mai înaltă construcţie a oraşului este un turn din zona industrială, situat într-o zonă mai puţin locuită (cea de „dincolo de calea ferată”) din vestul oraşului.

În jurul oraşului se găsesc Lacul Roşu, Cheile Bicazului şi câteva sate (cu populaţie între 3.000-7.000 locuitori).

Parcela Eroilor din Primul Război Mondial. Parcela, situată în cimitirul comunal de pe strada Cimitirului, are o suprafaţă de 210 m² şi a fost creată în anii Primului Război Mondial. În cadrul ei sunt înhumaţi 168 de militari de diferite naţionalităţi – maghiari, germani, ruşi, români, slovaci, italieni – decedaţi în spitale sau în prizonierat în anii primei conflagraţii mondiale. Parcela, înconjurată de o bordură de piatră, are 62 de cruci din granit pe care sunt gravate numele celor care odihnesc aici. Pe monumentul comemorativ este gravat în limba maghiară: "A hazaert 1914-1918 evekben/ hösi halalt haltak" ("Şi-au dat viaţa eroic pentru patrie. 1914-1918"); "Emléküket hálás kegyelettel/ örzi a nemzet" ("Naţiunea păstrează cu pioşenie amintirea lor").