Năsăud
Năsăud este un oraş în judeţul Bistriţa-Năsăud, regiunea Transilvania, România, pe Someşul Mare.
Cunoscut ca reşedinţă pentru Districtul Grăniceresc Năsăud. O parte dintre soldaţii lui au luptat la Austerlitz împotriva lui Napoleon Bonaparte. Aceştia erau cunoscuţi şi sub denumirea de "cătanele negre".
Liviu Rebreanu, în romanul "Ion", descrie Năsăudul şi localităţile înconjurătoare.
Oraşul are o veche tradiţie în învăţământ, fiind printre puţinele localităţi în care existau şcoli cu predare în limba română (numite "şcoli triviale").
Obiective turistice:
- Muzeul Grăniceresc Năsăudean. Deschis în 1931, funcţionează într-o clădire declarată monument istoric (fostă reşedinţă a "Regimentului 2 grăniceresc").
- Muzeul Memorial ˝Liviu Rebreanu˝.
- Casa Memorială ˝George Coşbuc˝.
- Statuia "Lupa Capitolina", simbol al latinităţii poporului român, donată de dr. Traian Gheorghe Dascăl şi soţia Nadia.
- Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Soclul, de forma patrată, este surmontat de un piedestal paralelipipedic, având în partea superioară o cornişă dreaptă. În continuarea piedestalului se află o coloană care are pe latura frontală un ornament în relief, reprezentând o coroană de lauri. Realizat din blocuri de granit, monumentul este înalt de 2,50 m. Pe frontispiciul piedestalului se găseşte inscripţia: "Eroilor morţi în războiul cel mare, făcându-şi datoria".