Ţicleni                                                    

Ţicleni este un oraş în judeţul Gorj, din regiunea Oltenia, România.

Ţicleni  Este o localitate dezvoltată în jurul exploatărilor din industria extractivă : petrol şi gaze naturale.

Vatra localităţii are la origine un vechi sat de moşneni. Relieful este predominant deluros, cu păduri de foioase (câţiva stejari sunt seculari) şi conifere. Fauna cuprinde şi exemplare de iepuri, căprioare, vulpi, porci mistreţi.

Ţicleni  Este, în ordinea numărului de locuitori, al 252-lea oraş din România. La nivelul judeţului, este al 6-lea ca mărime.

A fost ridicat la statutul de oraş în 1968. Este constituit prin reunirea a 3 porţiuni principale, de la N la S: Tunşi, Ţicleni, Gura Lumezii, la care se adaugă 3 foste colonii de muncitori în exploatarea petrolului, în prezent modernizate.

Oraşul are un stadion propriu şi o echipă de fotbal - FC Petrolul Ţicleni. În trecut aici funcţionau Băile Ţicleni, o staţiune balneoclimaterică. Oraşul are unitati medicale, o şcoală generală, 4 şcoli primare, 5 grădiniţe, 4 biserici, o bibliotecă orăşenească, un Grup Şcolar Industrial de Petrol,localuri de zi şi de noapte, restaurante, terase, magazine generale modernizate, cu aer condiţionat, un post local de televiziune.