Valea lui Mihai 
Valea lui Mihai (mai demult Mihaifalău) este un oraş în judeţul Bihor, Crişana, România.
Geologia localităţii Valea lui Mihai se delimitează în două orizonturi : Orizontul formaţiunilor Panoniei ca roca de bază a formaţiunilor geologice care formează subasmentul şi orizontul formaţiunilor de suprafaţa maternare. Din punct de vedere geotehnic pământurile din cuprinsul perimetrului oraşului Valea lui Mihaisunt predominant nisipoase, prafoase, sau prafoase nisipoase.
Hidrografic teritoriul oraşului se încadrează în bazinul Crişurilor, subbazinul Ierului. Apa subterană se găseşte la adăncimi variabile dealungul perimetrului oraşului. Astfel în zona centrală apa freatică sa interceptează la adăncimi de 2,50 m, în zona gării la adăncimi de 3 m. În anotimpul ploioase nivelul apei subterane se ridică la 0,81 – 1,00 m. În adăncime apa se găseşte la orizontul de până la 200 m exploatabile.
Sursa de alimentare cu apă a oraşului este constituită din 3 foraje cu caracter de explorare exploatare cu adăncimea de 100 m cu debitul de apă furnizată de fiecare din ele de cca. 18 mc/oră. In multe gospodării individuale necesităţile de apă potabilă sunt rezolvate prin folosirea drept sursă a stratului freatic captat fiind prin intermediul făntănelor de mică adăncime ( 10 – 15 – 40 m ). Ca şi resurse naturale se pot aminti : lemn de salcâm ( esenţa tare ) pentru construcţii, combustibil, argila pentru cărămidă, apa termală, exploatare de ţiţei, gaze. Altele surse minerale locale le constiuie exploatările de nisip folosite pentru construcţii ( mortar pentru zidărie şi tencuieri ) pentru fabricarea BCA. În perspectiva datorită conţinutului de cuarţ, poate fi găsită nisipului şi alte destinaţii industriale.
Localitatea este situată la o distanţă de 8 km de graniţa cu Ungaria, iar pe drumul naţional D.N.19 la cca 67 km nord de Oradea traseu Diosig – Săcuieni Bihor – Tarcea – Valea lui Mihai – Satu Mare.
Oraşul Valea lui Mihai este străbătut de DN19 cu o lungime de cca 12,50 km. Lungimea totală a străzilor este de 46 km din care cca 19 km modernizate şi 27 km nemodernizate. Lungimea căilor ferate în direcţia Oradea – Satu Mare respective Ungaria este de cca 9 km.
În partea Nord a oraşului la limita intravilanului se află o zonă de pădure cu valoare ecologică şi peisagistică cu regim special de protecţie – parcul dendrologic – cu suprafaţa de cca 3,5 ha. Parcul din zona terenului de sport cu suprafaţă de cca. 2 ha cu specii de foioasă şi răşinoase
Primul atestat scris despre Valea lui Mihai datează din 20 august 1270. În 1312 primeşte de la regele Karol Robert drept de a percepe vamă. Denumirea oraşului este atestat în diferite documente ca Nogmyhal, Nagmihal, Nochmihal, Nogmichaly, Nogh Myhalfalva. În perioada 1332-1337 are aceeaşi mărime ca şi oraşul Gyula. În perioada corviniană este amintită printre cele 18 oraşe ale judeţului Bihor, în 1459 primeşte dreptul de a organiza târg. În 1587 turcii incendiază localitatea iar populaţia evadează. După plecarea turcilor populaţia revine şi trece la credinţa reformată. Biserica se reconstruieşte, clopotul turnat la Oradea în 1491 se găseşte şi astăzi în turnul bisericii. În sec. XVI – XVII numărul locuitorilor este foarte mic. În secolul XVIII începe formarea moşiilor mari ca: moşia Stubenberg, Bujanovics, Gencsy, Slavy şi Bernat. Recensământul din 1800 atestă 1594 de locuitori. În 1844, 1930, 1989 Valea lui Mihai este declarat oraş. În 1871 se construieşte calea ferată, între Debreţin şi Satu Mare, iar în 1887 tronsonul Debreţin-Oradea. Până la începutul primului război mondial are loc o dezvoltare economică, în principal a industriei alimentare şi agriculturii iar în 1883 se înfiinţează prima bancă. După primul război mondial Valea lui Mihai aparţine judeţului Sălaj. Infrastructura se dezvoltă în special în perioada interbelică. Deceniile comunismului au restructurat şi oraşul Valea lui Mihai. În anul 1952 se înfiinţează C. A. P. – ul (colectivizarea se desfăşoară în perioada 1952 – 1962), în 1949 I.A.S. – ul, în 1941 fabrica de conserve Arovit (ulterior naţionalizat de către regimul comunist) şi în 1961 Liceul Teoretic. În 1968 ia naştere Spitalul în castelul Bujanovics.
Această zonă a suferit timpuriu efectele trecerii de la cultura rurală autohtonă la cultura civilă, fapt din cauza căruia au dispărut portul popular, respectiv dansul popular propriu al localităţii. Această zonă întotdeauna a fost un teritoriu al apelor şi a mlaştinii, cu preocupaţiile aferente, cum ar fi pescuitul. Obiceiurile populare, legate de nunţi sau obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou încă sunt cunoscute şi practicate. Deşi dansul popular cu laitmotivele locale a dispărut, cultura de dans al localităţii este predominată de cultura sătmăreană. Dansatorii trupei de dans popular „Nyíló Akác – Salcâmul în Floare” sunt cei mai importanţi maiştri al dansurilor sătmărene din zonă. Centrul cultural al oraşului nostru este Căminul Cultural Bartók Béla, unde îşi desfăşoară activitatea mai multe organizaţii culturale cum ar fi trupa de teatru Móka, sau cercul literar Máté Imre, trupa de majorette etc. Fiecare religie importantă este prezentă în Valea lui Mihai. Cea mai importantă este biserica reformată cu 5425 de credincioşi, respectiv cea romano-catolică cu 3119 de credincioşi. Biserica ortodoxă a apărut în a doua jumătate a secolului XX şi are 1159 de credincioşi, iar cea greco-catolică, care are mari tradiţii în zonă, acum începe să redobândească importanţa, având 266 de membri. Există şi o mică biserică baptistă, respectiv penticostală. Principala atracţie a oraşului este Festivalul „Zilele Salcâmului în Floare”, care are loc în al treilea week-end a lunii mai. Pădurile de salcâm, vânatul, turismul rural constituie un potenţial turistic neexploatat împreună cu apa geotermală. Parcul dendrologic constituie o comoară ecologică.