Vaşcău                                                  

Vaşcău este un oraş în judeţul Bihor, Crişana, România, aflat la o distanţă de circa 7 km de oraşul Ştei.

Din punct de vedere al unităţilor teritoriale de planificare din judeţul Bihor, localitatea Vaşcău, împreună cu localităţile aparţinătoare, face parte din Zona de Sud-Est Ştei – Nucet– Vaşcău.

Aşezat în partea de sud-est a judeţului Bihor, pe DN 79, pe cursul superior al râului Crişul Negru, fiind limitat de Munţii Bihorului la răsărit şi Munţii Codru – Moma spre apus, oraşul Vaşcău şi localităţile din jurul său formează una dintre cele mai pitoreşti zone ale judeţului, fiind în acelaşi timp parte componentă a „Ţării Beiuşului”.

Aşezat în culoarul Depresiunii Beiuşului, la nivelul căruia se realizează întrepătrunderea dintre Munţii Apuseni şi Câmpia de Vest, Vaşcăul este poziţionat la intersecţia paralelei de 46° 28′ latitudine N cu meridianul de 22° 28′ longitudine E.

Localitatea este limitată în Est de satele Vărzarii de Jos şi Vărzarii de Sus, în Sud de satele Cărpinet şi Izbuc, la Vest se învecinează cu satele Cîmp şi Coleşti, în Nord cu satul Şuştiu (localitate componentă a comunei Lunca), iar în imediata vecinătatea se găsesc alte două oraşe ale judeţului: oraşul Nucet – în Est, iar la 7 kilometri spre Nord, se află oraşul Ştei.

Se disting în cadrul reliefului următoarele unităţi: Munţii Biharia, Munţii Codru-Moma, Dealurile Crişene, Depresiunea Beiuş.

Relieful muntos al oraşului Vaşcău scoate în evidenţă altitudinea de 295 m.

Cel mai reprezentativ este relieful dezvoltat pe roci carbonatice, care se suprapune peste Platoul Vaşcău, ce se înfăţişează ca o cunună de depresiuni închise, lipsite de cursuri de apă. La marginea platoului se remarcă prezenţa rocilor impermeabile, care formează o cunună montană, cu Vf. Momuţa (930 m) ca cel mai înalt punct altimetric.

Platoul Vaşcău este sărac în ape permanente, ele pierzându-se în ponoare. Printre aceste văi se remarcă: valea Cohuri-Ponor, valea Ponoraş şi valea Recea. Cea mai semnificativă, ca debit şi lungime, este valea Pampăr, care vine de la Călugări, trece prin Izbuc, apoi se pierde într-o uriaşă gură de peşteră numită Cîmpeneasca (avenul are 35 m adâncime). După aproximativ 3 km de la gura peşterii, drum străbătut subteran de Pampăr, apa iese la suprafaţă la Vaşcău, într-un punct numit izvorul din Boiu.

Pe marginea Platoului Vaşcău sunt 2 izbucuri deosebite: unul în valea Brihenilor şi altul în hotarul localităţii Călugări. Izbucul de la Călugări, care în trecut avea dublă intermitenţă, în prezent are o singură intermitenţă, fiind declarat rezervaţie geologică naturală.

De-a lungul munţilor se întind Dealurile Crişene ca o treaptă prelungă a Munţilor Apuseni, având în interiorul Depresiunii Beiuşului o dispoziţie în amfiteatru, reţeaua hidrografică fiind convergentă. Ele sunt rezultatul unui proces de eroziune asupra piemontului de acumulare de la baza Munţilor Apuseni, precum şi asupra unui strat de marne, argile, pietrişuri şi nisipuri.

Din Dealul Curmăturii Criştiorului, prin culmea principală care trece din Dealul Mare prin Dealul Murgului, Dealurile Izbucului până la Dealurile Vaşcăului se prezintă sub forma unui lanţ de culmi deluroase, între care amintim: Ronţaru (910 m – Coleşti), Cicera Ursului (900 m – Câmp), Merişor sau Porceasa (900 m – Câmp-Moţi), Vf. Runcului (860 m – Briheni), Măgura Osoiului (620 m – Vaşcău).

Depresiunea Beiuşului este un rezultat al afundării formaţiunilor de tip carpatic din partea de vest a Munţilor Apuseni. Văile sunt largi şi puţin adânci, favorizând aşezările umane. Aşa sunt: Valea lui Tieşu, Valea Rudăreasa, Valea Bălineasa.

În partea sudică a oraşului Vaşcăului, caracterizată prin prezenţa dealurilor piemontane ca o prelungire a Munţilor Codru-Moma, amintim câteva dintre aceste culmi deluroase:

• Vârful Ronţarul (910 m – Coleşti)
• Cicera Ursului (900 m – Câmp)
• Vărful Merişor/Porceasa (900 m)
• Cornet (650 m – Câmp)
• Vârful Osoiu (620 m – Pleş).

Reprezintă unitatea cea mai înaltă şi mai masivă din cadrul Apusenilor. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline şi calcare mezozoice, ceea ce a impus o mare diversitate morfologică: relief de nivelare policiclică, relief glaciar şi crionival. La poalele vârfului Cucurbăta Mare (1849 m) au fost identificate 2 circuri glaciare incipiente. Culmile acestor munţi coboară domol şi prelung spre Depresiunea Beiuşului.

Care închid Ţara Beiuşului la vest, sunt formaţi din 2 grupe muntoase (Munţii Codru în partea de nord şi sud-vest şi Munţii Moma în partea de sud-est) despărţite de valea Briheni în est şi valea Moneasa în vest. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline şi intruziuni granitice, calcare, gresii şi roci vulcanice. Sunt munţi din categoria celor mici (vf. Pleşu – 1112 m, altitudinea maximă), în care calcarele au generat un carst dintre cele mai interesante, unde apare întregul complex de forme endocarstice şi exocarstice.

Începuturile vieţii omeneşti în zona oraşului Vaşcău sunt atestate arheologic încă din paleolitic. Bogăţia bazinului hidrografic, climatul destul de blând şi formele de relief, cu întinse zone muntoase acoperite de păduri, au creat condiţii pentru formarea de aşezări omeneşti aproape una lângă alta, deci cu însemnate concentrări de populaţie.

Cea mai veche menţiune documentară care indică o atestare certă a localităţii Vaşcău este cea din Conscrierea porţilor „Liber regius”, întocmită în anul 1552 de fiscul regal, unde Vaşcăul apare menţionat sub denumirea de Nagykoh(ó) („Cuptorul Mare”); în acelaşi timp apar menţionate şi localităţile Vărzari de Sus şi Vărzari de Jos, împreună cu alte două localităţi, acestea dispărute ulterior. Începând cu sec. al XVIII-lea, respectiv anul 1851 denumirea oraşului va ilustra principala bogăţie şi ocupaţia de bază a locuitorilor, aceea de lucrători la fierărie: Vaskoh – nume provenit din limba maghiară şi format din două cuvinte: vas „fier” şi kohó „cuptor de topit, furnal”.

Dintre cele mai vechi şi mai importante îndeletniciri ale locuitorilor din oraşul Vaşcău şi satele aparţinătoare se pot aminti: cultura cartofului şi creşterea vitelor, prelucrarea fierului, olăritul, cioplitul în piatră de marmură, cojocăritul, cizmăritul, cioplitul în lemn, zidăritul şi dulgheritul, fabricarea şi valorificarea varului, fabricarea şi valorificarea băuturilor spirtoase, morăritul, crâşmăritul.

Până în secolul XIX Vaşcăul a făcut parte din ţinutul Beiuşului, în 1886 Vaşcăul apare ca plasă independentă de Beiuş, având 42 de localităţi. Populaţia localităţii Vaşcău era de aproximativ 70 de persoane în 1600, ajungând la 472 persoane în 1784 şi la 1264 locuitori în 1910.

Revolta din 1784 a cuprins şi părţile Vaşcăului unde a fost adusă o centurie a legiunii de Vins şi unde se consemnează faptul că protopopul de Beiuş a citit în târgul de la Vaşcău scrisoarea vicecomitelui, care îi îndemna pe localnici să nu dea ascultare răsculaţilor.

Vaşcăul a fost prins şi în vâltoarea evenimentelor revoluţionare de la 1848 – 1849, dar mai cu seamă în evenimentele marii uniri din 1918. Din Consiliul Naţional Român pentru Oradea şi Bihor făceau parte şi Ioan Ovesea (contabil la banca Şoimul din Vaşcău), dr. Augustin Ciurdariu (avocat în Vaşcău) şi Vasile Negru (proprietar în Vaşcău). Vaşcăul şi-a trimis delegaţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia: Adrian Deseanu (protopop), dr. Augustin Ciurdariu, Alexandru Sala (învăţător), Maxim Nonu (contabil).

La Vaşcău s-a creat şi o gardă naţională, condusă de locotenentul Petre Popovici, care a avut misiunea de a asigura trecerea administraţiei de la autorităţile maghiare la cele române, acest lucru realizându-se deja la 11 ianuarie 1919.

După unire Vaşcăul a devenit plasă a judeţului Bihor, în urma reformei agrare din 1921 au fost împroprietăriţi ţăranii de aici cu terenurile expropriate de la Episcopia Romano-Catolică şi de la cea Greco-Catolică.

În perioada interbelică s-au construit şcoli în satele aparţinătoare comunei Vaşcău, păstrăvăria şi fabrica de marmură.

În anul 1956 localitatea Vaşcău este ridicată la rangul de oraş, de care aparţin şi cele 5 sate componente, menţionate mai sus.

Lăcaşe de cult:

Două dintre cele mai vechi biserici de pe teritoriul oraşului Vaşcău, existente de la sfârşitul sec. al XIII – lea, sunt: una greco-ortodoxă, iar cealaltă romano-catolică. Din păcate nu există informaţii despre aceste două biserici.

• Biserica romano-catolică.
• Biserica ortodoxă.
• Biserica ortodoxă din Câmp.
• Biserica ortodoxă din Vărzari de Jos.
• Biserica ortodoxă din Vărzarii de Sus.
• Biserica ortodoxă din Coleşti.

Locuri de agrement:

În părţile oraşului Vaşcău există multe locuri pitoreşti atractive din punct de vedere turistic. În împrejurimi sunt şi unele monumente de arhitectură populară, monumente ale naturii, biserici din lemn: bisericile din lemn de la Fânaţe, Rieni, Brădet; numeroase peşteri: Peştera de la Fânaţe, peşterile din zona izvoarelor Crişului Negru, Porţile Bihorului, peşterile de pe Valea Sighiştelului, Peştera Urşilor de la Chişcău, Peştera de la Câmpeneasa (Izbuc).

• Peştera de la Câmpeneasca (Izbuc) .
• Izvorul Boiu.
• Izbucul de la Călugări.