Salonta

Salonta este un municipiu situat în sudul judeţului Bihor, în extremitatea de vest a României, lângă frontiera cu Ungaria.

Municipiul Salonta este situat în partea de vest a României, în sud-vestul judeţului Bihor, la 39 km de Municipiul Oradea (reşedinţa de judeţ), pe drumul E 671 şi la 14 km de punctul de trecere a frontierei spre Ungaria Salonta - Micherechi (Méhkerék - pe ungureşte).

Cu o suprafaţă de 170,04 km², Salonta este al doilea oraş ca suprafaţă din judeţul Bihor, după Oradea.

Municipiul se întinde în Câmpia Salontei, străbătut de pârâul Culişer. Deţine resurse de apă termală neexploatate.

Municipiul Salonta, al doilea ca număr de locuitori din judeţul Bihor după municipiul Oradea, este aşezat în extremitatea vestică a ţării, lângă graniţa cu Ungaria. Condiţiile naturale specifice zonei de câmpie au favorizat existenţa aşezărilor omeneşti din cele mai vechi timpuri. Prima atestare documentară a localităţii Salonta datează din anul 1332 când, într-un act papal, aşezarea este numită "socerdas de Ville Zalantha". Ulterior, numele localităţii a suferit mai multe modificări pentru ca, în anul 1587, să se ajungă la forma "Szalonta".

Până în secolul XVI Salonta aparţinea familiei nobiliare Toldi şi nu are mare importanţă în zonă, mai ales datorită situării în vecinătatea Cetăţii Culişer, puternic centru politico-economic şi care în secolul XII a fost ridicată la rangul de oraş. În această perioadă satul Salonta cuprindea aproximativ 50 de case aşezate între mlaştini si stuf având circa 250-300 locuitori.

Turcii distrug în 1598 atât Cetatea Culişer cât si vatra veche a Salontei. Cetatea nu va fi repopulată dar, după o scurtă perioadă de timp, Salonta se reface. Acest fapt se datorează întoarcerii unei părţi din populaţia refugiată. În plus, din ordinul principelui Ardealului, Bocskai István, trei sute de oşteni liberi ce aveau ca sarcină apărarea ţinuturilor de margine împotriva turcilor se aşează aici. În aceeaşi perioadă se ridică turnul de pază din centrul aşezării, cunoscut azi ca "Turnul Ciunt". El servea ca post de observare. Oştenii Salontei au primit importante suprafeţe de pământ şi se bucurau de privilegii care mai târziu au fost sporite prin acordarea titlurilor nobiliare.

Privilegiile şi libertăţile acordate locuitorilor au determinat creşterea numerică a populaţiei oraşului şi transformarea lui într-un puternic centru economic, mai ales în urma dreptului de a organiza târguri.

Deoarece oraşul se afla la extremitatea principatului Transilvaniei şi în vecinătatea teritoriilor stăpânite de turci, în Târgul Salontei se întâlneau negustorii veniţi din Transilvania cu cei din zona de ocupaţie otomană. Schimbul intens de mărfuri determina dezvoltarea rapidă a aşezării şi apariţia micii industrii: argăsitul pieilor, opincăritul, cizmăritul, blănăritul, ţesătoria, fierăritul. Bunurile produse satisfac necesităţile locale şi se desfac şi în târgurile estice şi sudice din Tinca, Beiuş, Ineu, Chişineu Criş şi în târgurile din zona de ocupaţie otomană, la Gyula si Orosháza.

Împaratul Leopold întăreşte privilegiile locuitorilor Salontei dar în 1700 Curtea Imperială renunţă la serviciile militare ale oştenilor liberi si anulează privilegiile acestora. Acest fapt duce la disensiuni între locuitorii Salontei şi familia nobiliară Eszterházy, proces ce se va încheia în anul revoluţionar 1848.

În timpul Revoluţiei de la 1848, poetul Arany János (1817 - 1882) se distinge prin activitatea sa. Versurile sale oglindesc participarea poetului la evenimente.

După o scurtă perioadă de libertate, teritoriul Salontei este reintegrat în Imperiul Habsburgic sub un regim absolutist. La începutul secolului XIX meşteşugarii se organizează în bresle. Prima breaslă, cea a cizmarilor, se înfiinţează în anul 1820, iar cea a tăbăcarilor în 1836. În 1872, meseriaşii, cu excepţia cizmarilor constituie Uniunea Mixtă a Meseriaşilor. La sfârsitul secolului XIX în evidenţa meseriaşilor figurează aproape 500 de meşteri cu brevete de funcţionare.

La cumpăna dintre secolele XIX şi XX ţinutul se dezvoltă intens. În această perioadă încep lucrările de desecare a mlaştinilor, construirea liniei ferate şi apar primele instituţii cu caracter capitalist în industrie şi comerţ. De asemenea, se înregistrează un puternic aflux al populaţiei rurale spre oraş. Mişcarea popoarelor europene pentru autodeterminare ce urmează Primului Război Mondial duce la destrămarea Imperiului Habsburgic şi constituirea statelor naţionale. În noile condiţii, Salonta marchează unul din punctele de graniţă dintre România si Ungaria.

Dezvoltarea industriei oraşului se accentuează după 1948 prin înfiinţarea unor noi unităţi economice. Salonta devine astfel un oraş cu o economie industrial-agrară în continuă dezvoltare. Industria alimentară, industria textilelor, a confecţiilor, a pielăriei, a blănăriei şi a încălţămintei precum şi prelucrarea lemnului sunt ramuri industriale cu vechi tradiţii în zonă. În prezent, 65% din producţia totală a oraşului o constituie industria alimentară. Alături de acestea a apărut şi s-a dezvoltat industria constructoare de maşini.

Obiective turistice:

Simbolul municipiului Salonta este Turnul Ciunt, care este parte a cetăţii de odinioară. Construcţia a fost restaurată şi găzduieşte primul muzeu literar din România, Muzeul Memorial Arany Janos. De asemenea, în cartierul Avram-Iancu, la 28 octombrie 2007 s-a inaugurat Muzeul Ţăranului Român, o casă ţărănească din zona buduresei care sugerează rădăcinile locuitorilor acelui cartier. Lângă turn se află Palatul "Arany" care adăposteşte Biblioteca orăşenească "Teodor Neş" şi o galerie de artă.

Călătorul aflat în Salonta se poate opri în casele ce au aparţinut poeţilor Arany János, Sinka István şi Zilahy Lajos, poate depune o floare la statuile acestora sau a revoluţionarului paşoptist Kossuth Lajos.

În parcul din centrul oraşului pot fi admirate numeroase statui. De asemenea clădirea Primăriei, bisericile urbei, Consulatul Slovac şi hotelul de lângă consulat sunt de asemenea nişte clădiri deosebite.