Muzeul Secuiesc al Ciucului
Muzeul Secuiesc al Ciucului (în maghiară Csíki Székely Múzeum) a fost înființat în 1930 de Asociația Muzeelor din Ciuc, fiind instituționalizat în 1949.
În 1970 s-a mutat în Cetatea Mikó, monument istoric subordonată consiliului local municipiului Miercurea Ciuc.
Muzeul cuprinde piese de istorie, arheologie: tezaurul dacic de argint descoperit la Sâncăieni-Ciuc, etnografic: port popular, tesături, cusături, ceramică, artă: sculpturi și picturi medievale, desene și acuarele ale pictorului Marton Ferenc.
Totodată aici se găsește colecția de carte veche, care provine de la Biblioteca Franciscană din Șumuleu-Ciuc, ceea ce face prestigiu internațional pentru Muzeul Ciucului.
Secția în aer liber a luat ființă în 1972, când pe terenul din spatele Cetății Mikó au fost aduse și reclădite șase case țărănești din Ciuc-Sângiorgiu, Cozmeni, Plăieșii de Sus, Joseni, Sân-Simion și Corund, o fântână, un grânar (hambar) și 16 porți secuiești din toate zonele etnografice din județul Harghita.