Munții Țarcu
Munții Ṭarcu reprezintă o unitate montană aparținând părții vestice a Carpaților Meridionali. Unitatea geografică a Munților Țarcu ocupă regiunea de nord-vest a Carpaților Meridionali, suprafața sa fiind asemănătoare cu cea a unui triunghi dreptunghic, cu catetele aproape egale, orientate spre văile râurilor Timiș și Bistra, respectiv cu ipotenuza formată din cele două vai cu direcții opuse, cea a râului Rece (cunoscut și ca Râul Hideg) și cea a râului Șes, continuat de valea Râului Mare, la rândul său afluent al Râului Strei.
Culmea principală are orientare dinspre nord-est înspre sud-vest. Altitudinea maximă a masivului este atinsă în vârfurile:
- Căleanu, cu 2.192 m (2.190 după alte surse)
- Țarcu, cu 2.190 m
- Pietrii cu 2.162 m.
Este alcătuit din patru masive principale, Țarcu-Căleanu, Baicu-Nedeia și Pietrii-Petreanu (cunoscut și ca Bloju), care formează culmea principală, și Muntele Mic (cu altitudinea maximă de 1.802 m, atinsă de vârful omonim) situat la vest de aceaste trei unități montane. Aceste masive sunt despărțite de o serie de văi, așa cum sunt văile Șuculețul și Bistra Mărului.
Munții Țarcu sunt accesibili dispre mai multe zone, dinspre valea sau culoarul Bistra (localitatea Bucova, Caraș-Severin, fiind un bun punct de plecare), dinspre Hațeg aflat în județul Hunedoara, dinspre Poiana Mărului, dinspre Munții Godeanu, dinspre partea estică a munților Retezat, respectiv dinspre mai multe localități de pe culoarul Timiș - Cerna, aflate la sud de Caransebeș pe drumul spre Orșova.
Maak jouw eigen website met JouwWeb