Lacul Bicaz                                      

Lacul Izvorul Muntelui (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz) este un lac de acumulare aflat pe râul Bistrița la câțiva kilometri în amonte față de orașul Bicaz.

Lacul are o lungime de 40 km, o suprafață de 33 km² și un volum maxim de apă de 1.250 milioane m³.

Apa acumulată în lac este folosită pentru producerea de energie electrică în centrala hidroelectrică „Bicaz-Stejaru”.

Centrala, echipată cu șase generatoare, are o capacitate de 210 MW.

Barajul, construit după planurile lui Dimitrie Leonida, unește Muntele Gicovanu cu Obcina Horștei.

A fost construit între 1950 și 1960, are o înălțime de 127 m, o lungime de 435 m și o lățime maximă la bază de 119 m.

Pentru ridicarea barajului au fost turnați 1.652.000 mc de beton.

Barajul Bicaz, denumire sub care este cunoscut de cei mai multi, a fost botezat inițial Vladimir Ilici Lenin iar în prezent are denumirea oficială de Barajul Poiana Teiului.

Pentru realizarea construcției au trebuit strămutate aproape 20 de sate. Două dintre acestea, Răpciunița și Cârnu, au dispărut în totalitate.

Au fost strămutați peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodării.

Pentru a asigura forța de muncă necesară, au fost emise două decrete: Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950 când au fost create Unitățile de Muncă forțată și Decretul nr. 1.554 din 22 august 1952, prin care unitățile de muncă forțată au primit o nouă reglementare juridică, fiind transformate în Colonii de Muncă.

Aceste prevederi îi afectau pe "chiaburi, foștii condamnați pentru speculă, rudele trădătorilor de patrie (cei care au fugit peste graniță), foștii legionari, membri de seamă ai partidelor istorice, țăranii care se opuneau procesului de colectivizare, etc).

Asociația Foștilor Deținuți Politici - Filiala Neamț - a ridicat, la capătul barajului, o cruce comemorativă pentru cei care, obligați fiind să muncească la acest edificiu, a suferit chinuri cumplite sau și-au dat viața.

La construcția Barajului și a hidrocentralei Stejaru a participat și un număr important de militari ai muncii, unitate înființată prin Decretul nr. 2 din 14 ianuarie 1950.

Militarii Serviciului Muncii reprezentau surplusul armatei române, ei urmând să asigure prestarea de muncă la executarea lucrărilor de construcții de interes general.

Până la finele anului 1959. la Bicaz a funcționat un detașament de 1200 de militari.

Aceștia au lucrat pe șantierele de la Tunel Intrare și Baraj.