Ulm de Câmp                                           

În România, ulmul de câmp apare din silvostepă şi până în zona forestieră, fiind frecvent în pădurile de câmpie şi dealuri joase.

El este specie de amestec, fiind în cvasitotalitatea cazurilor, specie diseminată în pădurile de luncă şi şleauri.

Specie indigenă, de mărimea I, cu înălţimi ce pot atinge 30-35 m (excepţional 40 m) şi diametre de 1-2 m.

Înrădăcinarea este pivotantă în primii 10-15 ani, apoi pivotanttrasantă, mult dezvoltată lateral.

Tulpina este dreaptă, elagată, lăţită la bază.

Scoarţa formează de timpuriu un ritidom cenuşiu închis, adânc brăzdat longitudinal.

Lemnul prezintă alburn lat şi duramen brun-ciocolatiu, cu raze medulare închis colorate. Însuşirile tehnologice sunt superioare, fiind un lemn cu numeroase întrebuinţări.

Coroana este ovoid-alungită în tinereţe şi globuloasă la maturitate, cu ramuri ascendente.

Lujerii anuali sunt subţiri, geniculaţi, brun-roşcaţi până la verzimăslinii, glabri, cu lenticele rare; cei de 2 ani au crăpături fine longitudinale, gălbui.

Muguri alterni, ovoconici, bruni-violacei, cu solzi ştirbiţi, pe margini albicios-ciliaţi.

Frunze de 5-9 cm, eliptice până la obovate, acuminate, evident asimetrice la bază, dublu serate, cu peţiol relativ lung (6-12 mm), la maturitate verzi închis pe faţă, glabre, netede, lucioase, pe dos glabre, cu smocuri de peri albi în axila nervurilor, uneori cu glande punctiforme roşii în lungul nervurilor secundare; pe exemplarele tinere sau pe crăcile lacome frunzele sunt aspre, păroase.

Flori hermafrodite, apetale, grupate în fascicule sesile, brune-violacee, apar foarte devreme primăvara (martie-aprilie), înainte de înfrunzire.

Maturaţia este timpurie (mai-iunie), iar împrăştierea are loc imediat; fructificaţia – începe la 10-20 ani, fiind anuală şi abundentă.

Puterea germinativă redusă (30-40%) impune semănarea imediată.

Lăstăreşte şi drajonează puternic, având uneori caracter invadant.

Longevitatea este de 300-400 ani.