Viezure
Viezurele (sau bursucul) este unul din cele mai uimitoare animale din fauna din România.
Viezurele este un animal omnivor, hănindu-se cu fructe, seminţe, larve, gasteropode, ouă (furate din cuiburile păsărilor ce cuibăresc la sol) etc.
Este mare amator de porumb, pe care îl îngrămădeşte în vizuină în cantităţi de până la 50 kg de ştiuleţi.
În general toamna îşi face provizii, deşi iarna are o activitate în general foarte redusă, iar grăsimea pe care o câştigă toamna îi asigură în iernile mai blânde supravieţuirea chiar şi fără rezervele din vizuină.
Spre deosebire de alte animale şi mai ales de vulpe, viezurele este un animal deosebit de curat. Vizuinele complexe, aflate chiar şi la 2 metri sub pământ, cu galerii lungi, de 7-8 m, au prevăzute încăperi separate pentru locuit, pentru provizii şi pentru excremente, acestea din urmă fiind periodic astupate şi înlocuite cu altele noi.
Mania viezurelui pentru curăţenie este folosită uneori de vulpe care, pentru a obţine o vizuină nouă fără efort, se "uşurează" de câteva ori la intrarea vizuinii viezurelui, făcându-l să se mute (fireşte, dacă nu este prinsă "în flagrant").
Asemenea întâmplări au fost observate multe ori atât de oameni ai pădurii cât şi de naturalişti.
De altfel, simpla instalare a unei vulpi în apropiere determină mutarea viezurelui, care nu suportă duhoarea grea ce apare în zona unui adăpost al vulpilor.
Maak jouw eigen website met JouwWeb