Igoiu-Leurda                                     

Biserica de lemn din Chicirea-Leurda se află izolată și părăsită într-un cimitir vechi dintre cătunele Chicirea și Leurda în localitatea Igoiu, județul Vâlcea.

Biserica a fost adusă și refăcută pe locul ei de azi în anii 1817-1818.

Se distinge prin structura butei, bine păstrată, și luminatorul din altar, care indică o vechime mult mai mare.

În Igoiu a existat un puternic centru de pietrari, ale căror cruci sunt împrăștiate prin cimitirele și răspântiile satelor din zona Vâlcii.

În Chicirea-Leurda, mai mult decât în Igoiu, se păstrează încă o valoroasă colecție de cruci.

Biserica lipsește de pe noua listă a monumentelor istorice și de pe orice hartă turistică, cu toată valoarea ei istorică și a cadrului peisagistic deosebit.

Anul ridicării bisericii pe locul actual a fost însemnat în dreapta intrării după socoteala erei bizantine: „Leat 7327”, adică anii 1817-1818 ai erei noastre.

Această datare este reluată și pe crucea bisericii, într-o pisanie mai lungă, scrisă în slova veacului 19, într-o grafie chirilică caracteristică pietrarilor.

Pisania se poate citi aproape în întregime astfel: „Această cruce sau rădicat de robi lui Dmnzu titori sfintei biserici aceștia ce să prăznuește hramu sfântului mucenicu Dimitrie i și al cuviosăi Parascheve, Pomeni Gospodi Dumitru Diaconu, Stanca Decaonias, Radu Diaconu, Paraschiva Deaconiasa, Costandina, Costandin, Răduț, Florin fecior lui Lăpădat Vălianu, Ighianu, Ionu. 7327 Dumitru Diaconu, Ioana deaconița Costandin, Floria iereița, Nicolaie, Ionu ereu, Dumitru, Diaconu, Stanca Deaconița, Gheorghe Rada, Stana, Dumitru meșteru, Iona, Costandin Iona. Ce au făcut sfănta biserică cu totă cheltuiala lor să le fie pomenire în viac Pomeni Gospodi, Lăpădat, Mărica, Ionu, za precestanie, Costandina, Lăpădatu, Păunu, Anghelu, Măriia, Iona, Constandinu, Magdalina, monahia, Dumitru, Ilina, Pătru, Asprița, Dumitru, Ilinca, Pătru, Opria, Ilinca, Ionu.”.
 
Datarea de la intrarea în biserică și de pe crucea bisericii surprind, desigur, o rectitorire a bisericii deoarece biserica păstrează semne de mutare și o fereastră luminator ce este caracteristică bisericilor de lemn din veacul al 17-lea și de la începutul veacului următor.

O inscripție pe peretele de sud al naosului, din anul erei bizantine „7293” și al erei noastre „1785”, întărește certitudinea că lăcașul are o vechime mai mare decât cea înscrisă la intrare.