Romania-ro.jouwweb.nl
Home » Regiuni » Transilvania » Alba » Ocna Mureş

Fișier:ROU Ocna Mureș COA.jpgOcna Mureş                                   

Ocna Mureş, mai demult Uioara, este un oraş din judeţul Alba, regiunea Transilvania, România, pe stânga Mureşului.

Alte denumiri din trecut: Maros-Újvár, Maroschujwar, Újvár, Újvár-Akna, Marosújvárakna, Marosakna, Uioara, Ocna Murăşului, Ocna Mureşului, Murăş Uioara, Salinele Murăş Uioarei, Ocne, Steinort, Miereschneuburg.

Până la mijlocul sec. XIX râul Mureş curgea în imediata apropiere a masivului de sare. Din cauza pagubelor produse minelor de sare în timpul deselor inundaţii ale Mureşului, în anii 50 ai sec. XIX albia Mureşului a fost mutată cu câteva sute de metri mai spre est. Totuşi, în anul 1912 s-a produs o nouă inundaţie catastrofală a Mureşului, apele pătrunzând în unele dintre minele vechi, provocând surpări ale tavanelor acestora, cu apariţia la suprafaţa terenului a unor pâlnii şi cratere de mari dimensiuni care au afectat şi zonele locuite învecinate. Spre evitarea extinderii prăbuşirilor minelor vechi, în anul 1952 s-a hotarât umplerea tuturor cavernelor si craterelor formate deasupra fostelor mine Romane, Iosif, Francisc, Ferdinand, Regina Maria şi Principele Nicolae, cu saramură concentrată.

Aşezare civilă romană în Dacia (sec. II-III d.C.), cunoscută pentru exploatarea sării, sub denumirea "Salinae". Exploatarea relativ intensă a zăcământului de sare în epoca romană, a favorizat dezvoltarea unei importante aşezări cu caracter rural, identificată cu "Salinae", ale cărei urme arheologice se întind pe o mare arie, pe ambele maluri ale Mureşului.

Fără cercetări sistematice, se cunosc descoperiri ce provin de pe aria oraşului şi din împrejurimi, fără posibilitatea unor precizări topografice: subconstrucţii de clădiri, numeroase materiale de construcţii tegulare, sculpturi de marmură, vase de ceramică, un opaiţ cu inscripţia "FORTIS" şi alte obiecte. Din zona minelor de sare provin trei inscripţii fragmentare, iar din alte locuri mai multe monede de argint şi bronz între care şi un "dupondius" din timpul împărătesei romane Anna Galeria Faustina (130-176 d.C.) din anii 138-141 d.C.

La marginea de est a localităţii, lângă drumul spre Uioara de Sus, s-au descoperit în anul 1931 trei morminte cu sarcofage din cărămizi, acoperite cu ţigle. Unele cărămizi aveau ştampile de la producătorii particulari P AE TERN şi TII (inscripţii incomplete).

Numeroase descoperiri numismatice se semnalează şi la sud de oraş, în valea de la Hopârta: un "sesterius" din vremea împăratului roman Traian, o monedă de bronz şi o alta de argint.

Urmele de locuire descoperite pe teritoriul oraşului indică prezenţa oamenilor încă din epoca bronzului (Cultura Wietenberg). Au fost descoperite numeroase obiecte de tezaur, statuia zeiţei Hecate şi un relief cu Lupa Capitolina.

Prima atestare documentară datează din anul 1203 sub numele de Uioara, apoi la 13 ianuarie 1280 într-un act de schimb de moşii.

La ridicarea topografică din anii 1769-1773 (Harta Iosefină a Transilvaniei, pag140) nu exista încă localitatea Ocna Mureş, ci numai unele exploatări subterane de sare, administrate de birourile din localitatea învecinată Uioara de Sus.

Localitatea se dezvoltă abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când începe exploatarea organizată a sării, respectiv, când administraţia austriacă preia controlul producţiei de sare.

În perioada interbelică a fost sediul plăşii Ocna-Mureş din cadrul judeţului Alba (interbelic).

Ocna Mureş a fost declarat oraş în anul 1956 şi are în subordine 5 localităţi; 2 localităţi componente (Uioara de Sus şi Uioara de Jos) şi 3 sate (Cisteiu de Mureş, Micoşlaca şi Războieni-Cetate).

În urma avariilor tehnice la mai multe sonde în anii 70 ai sec. XX, Salina Ocna Mureş n-a mai fost în stare sa furnizeze cantităţile necesare de sare în soluţie uzinei de produse sodice UPSOM din localitate. În această situaţie, s-a hotărât pomparea diferenţei de volum din lacurile de pe masivul de sare, umplute cu saramură concentrată, contravenind unui principiu elementar de protecţie a masivului de sare. Acest lucru a dus la diluarea crescândă a concentraţiei apelor lacurilor, respectiv la dizolvarea treptată a peretelui de siguranţă dintre mina 1 Mai si lacul învecinat Iosif. În anul 1978 s-a ajuns la situaţia în care pilierul despărţitor dintre mina 1 Mai şi lacul Iosif (la nivelul orizontului -90 m) a cedat, iar apele s-au revărsat în camerele minei, pe care au inundat-o în întregime în câteva minute. Minierii care lucrau în acel schimb s-au putut salva, ieşind la suprafaţă pe treptele puţului de aeraj. Această catastrofă minieră a dus la sistarea definitivă a exploatării sării în stare solidă la Ocna Mureş, după milenii de activitate aproape neîntreruptă.

Lăcaşuri de cult şi viaţa religioasă:

  • Biserica Romano-Catolică „Sf. Carol Borromeo“, din secolul XVIII. Biserica este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice ale judeţului Alba, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.
  • Biserica Reformată-Calvină
  • Biserica protopopială Greco-Catolică "Sf. Nicolae". Protopopiatul Ocna Mureş: str. Memorandului 37. Parohii aferente: Decea, Fărău, Ocna Mureş şi Unirea II
  • Biserica Greco-Catolică „Sf. Maria“
  • Biserica Ortodoxă Nouă
  • Biserica Adventistă
  • Biserica Baptistă "Betel"
  • Biserica Nouapostolică
  • Biserica Penticostala Maranata
  • Casa de rugăciuni a "Martorilor lui Iehova"

Obiective turistice:

  • Ruinele castelului medieval atestat din anul 1290 ca Novum Castrum ("Castelul Teleky"). În cartierul Uioara de Sus se află ruinele unui vechi castel medieval, amintit în documentele anului 1290 sub numele de Novum Castrum ("Castelul Nou"), susţinând prin această denumire existenţa unei fortificaţii anterioare, aparţinând secolelor X-XI, din care se mai pot vedea porţiuni dintr-un val de pământ cu şanţ. Acest "Castel Nou" a fost construit la sfârsitul secolului XIII, din ordinul regalităţii maghiare, pentru protecţia salinei învecinate, fiind apoi amintit în documentele anilor 1336 şi 1382. Din secolul XIV acest castel a devenit proprietatea unor nobili. Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea. Din acest edificiu se mai pot vedea azi ruinele unui turn pentagonal, reprezentând vechiul donjon. "Castelul Nou" medieval a fost dărâmat parţial, în locul său ridicându-se între anii 1850-1860 un impunător castel neogotic pentru familia nobiliară Banffy, edificiu care a intrat ulterior în proprietatea conţilor Teleky. Construcţia este alăturată unor locuinţe anexe destinate personalului auxiliar de administrare şi întreţinere a domeniului. În perimetrul curţii există o pivniţă de vinuri şi o capelă, care, iniţial a fost dotată cu o orgă. Din iniţiativa familiei Teleky în jurul castelului a fost amenajat un parc cu alei si arbori, printre care specii aclimatizate, unele fiind rarităţi dendrologice.
  • Ruinele unei biserici construite în stil romanic în jurul anului 1300 la Uioara de Sus.
  • Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Obeliscul, cu o înălţime de 5,5 m, pe o bază de 1,5 m, este amplasat in parcul oraşului, fiind ridicat în memoria eroilor români căzuţi în Al Doilea Război Mondial. Pe faţada monumentului, pe o placă de marmură, se află un înscris comemorativ: "1944 – 23 August – Slavă eroilor armatei române care s-au jertfit pentru eliberarea patriei de sub jugul fascist".
  • Monumentul Eroilor, str. Nicolae Iorga.
  • Stejarul Unirii. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost marcată de "Stejarul Unirii", plantat în curtea Şcolii Vechi de pe strada Nicolae Iorga (monument al naturii).