Roşiorii de Vede                               

Roşiorii de Vede în imagine este un municipiu din judeţul Teleorman, regiunea Oltenia, România. Pe locul acestei localităţi, hărţile antice arată existenţa unii oraş cu numele de Pirum. Ulterior, oraşul s-a regăsit în documentele vechi sub numele de Russenart.

Există mai multe variante privitoare la originea numelui municipiului Roşiorii de Vede din zilele noastre (cunoscut în trecut mai ales ca Russenart, Ruşi sau Ruşii de Vede).

Înainte de întemeierea celui de-al doilea ţarat vlaho-bulgar, cetatea Cerven (Roşu) – situată pe o stâncă uriaşă de pe râul Lomul Negru, la aprox. 30 km. sud de Giurgiu, în actuala Bulgarie - a fost centrul uneia dintre "împărăţiile" valahe, aflate în vâltoarea multor prefaceri statale şi a migraţiilor; într-o permanentă dispută, inegală însă, cu imperialii bizantinii. Oraşul avea, pe la 1200, peste zece mii de locuitori, fiind cea mai mare aşezare dintre Dunăre şi Balcani. Numele său provine de la conducătorul cetăţii - Împăratul Roşu (Cerven în slavă). Acesta, pentru a sfida Ţarigradul, se purta in mantie roşie; roşul - purpura - fiind însemnul puterii împăratului bizantin. După răscoala Asăneştilor împotriva imperialilor (1186), Ioan Asan I (unul dintre cei trei fraţi vlahi conducători ai răscoalei) s-a căsătorit cu Măria, fiica ultimului împărat de la Cerven, iar cetatea va intra în componenţa noului ţarat. Numele Măriei mai este redat în unele scrieri slavone prin Moria. Ioan Asan şi toţi cei care îi vor urma la domnie, în Tîrnovo, până la sfârşitul împărăţiei vlaho-bulgare, vor purta nu doar cizme şi tunică de culoare roşie, asemenea împăraţilor romei, ci mantia roşie a tatălui Măriei, împăratul de la Cerven, după cum se poate vedea şi în Evangheliarul ţarului Ioan Alexandru, ginerele lui Basarab I. Într-o scriere apocrifă slavă, din secolul al 11-lea, - "Povestire despre proorocul Isaia"- se spune că această vestită cetate a tracilor ar fi fost rezidită de către împăratul Ghega, poreclit Otdelean (cel cu ţară aparte, în traducere), iar Sinodiconul lui Borilă face pomenire de trei mitropoliţi ai Cervenului. Din 1965, de când se sapă organizat la cetatea Împăratului Roşu, a început să prindă contur o adevărată capitală valahă uitată: ruinele a două mitropolii, a 15 biserici, a zeci de palate, străzi şi fortificaţii nesfârşite. În 1388, Cervenul este cucerit de către turci, prin incendiere, după cum grăieşte cronica lui Mehmed Neşri. Lipsită de apă, cetatea de pe stâncă va arde asemenea unei uriaşe torţe, zile şi nopţi la rând, sub privirile pline de resemnare ale sutelor de călugări din sihăstria ctitorită odinioară de Roşu Împărat în "craterul" de la Ivanovo, din apropiere. Mulţi dintre locuitorii oraşului însă, de foarte mulţi ani, porniseră în bejanie, temându-se de continua ameninţare otomană ( Cervenul mai fusese incendiat în două rânduri, la scurte intervale). În special negustorii şi meşteşugarii vor căuta locuri mai sigure. După unele izvoare, o parte din aceştia se vor aşeza lângă vechea cetate Sexaginta Prista, denumind noua aşezare Ruşi( sosiţi din cetatea lui Roşu), astăzi Ruse; alţii vor merge mai departe, la nord de Dunăre, stabilindu-se într-un mic târg de pe râul Vedea care, în scurtă vreme, va cunoaşte o ascensiune rapidă şi va prelua numele lor - Ruşii de Vede.

Pe hărţile lui Ptolemeu era cunoscut un oraş traco-dacic sub denumirea latină, de Pirum, adică Târgul Perelor. Odată cu trecerea primelor valuri migratoare de bulgari pe aceste meleaguri (din care o parte aveau să se stabilească şi în acest ţinut şi să fie asimilate de populaţia locală), aceştia vor fi tradus şi utilizat în limba lor denumirea de Pirum Târgul Perelor, rezultând cuvântul Kruşe sau Kruşi. Ulterior, pentru că acest cuvânt era mai greu de pronunţat de populaţia locală, în mare parte romanizată, cu care bulgarii intraseră în legătură, va fi pierdut prima consoana „K”, rămânând Ruşi. Prima menţiune documentară clară a oraşului este făcută însă în anul 1385, când doi cunoscuţi pelegrini germani Peter Sparnau şi Urlich von Tennstadt, în drumul de întoarcere de la Ierusalim, au făcut un popas la Russenart, şi au scris despre acest oraş în jurnalul lor de călătorie. Traducând pluralul de la "Ruşi" în limba germană, rezulta cuvântul Russen, la care pelegrinii germani au adăugat sufixul "art", reprezentând primele litere ale cetătii fortificaţiei Arcinna sau Artina de pe Limes Transalutanus (Valul lui Traian), menită a apăra oraşul ce se dezvoltase între dealul de la apus (parte a limesului) şi "Apa Vânătă" Vedea.

A doua menţiune documentară este la 1394, odată cu împărţire administrativă a ţării, realizată în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, când devine reşedinţa judeţului Teleorman, statut de care oraşul se va bucura mai bine de 400 de ani. În acest răstimp, Russenartul (sau "Ruşii de Vede", cum i se mai spunea în secolele trecute) este participant activ la toate marile evenimente din istoria frământată a poporului român.