Rovinari
Rovinari este un oraş din judeţul Gorj, din regiunea Oltenia, România. Este oraş minier, având ca baza economică exploatarea minieră de cărbune (de suprafaţă şi subterană) şi producerea energiei electrice în cadrul termocentralei oraşului, una dintre primele din Europa ca mărime. Localitatea Rovinari a devenit oraş prin Decretul Prezidenţial nr.367/09.12.1981.
Oraşul este situat la 25 Km SV de municipiul Târgu Jiu , fiind legat de acesta prin drumul naţional DN 66 (facand parte din drumul european E79) şi calea ferată electrificată Târgu Jiu - Rovinari - Turceni - Filiaşi - Craiova.
Oraşul este amplasat pe suprafata de 2632 Ha , într-o zonă depresionară a Jiului , învecinată la Est cu dealul Bran , la Vest cu dealurile Mageac şi Lupului , la Nord cu depresiunea Târgu Jiu-Câmpu Mare , iar la Sud depresiunea se deschide către lunca Jiului.
Există posibilitatea valorificării poziţiei geografice , ca urmare a creşterii importanţei drumului european E79 , prin realizarea unei zone turistice de tranzit, punând în valoare zona colinară din jur , sau chiar prin utilizarea în acest scop a carierelor dezafectate.
Totodată, oraşul Rovinari este situat de-a lungul căii ferate electrificate Filiaşi-Târgu-Jiu. Cele doua căi de comunicaţie, feroviară şi rutieră, se desfăşoară adiacent localităţii, dispuse împreună cu acestea pe malul drept al Jiului, în prezent regularizat şi cu albia majoră îndiguită.
Oraşul Rovinari ocupă un loc important în sistemul localităţilor urbane ale judeţului Gorj, alături de Ţicleni, Târgu-Cărbuneşti , Motru, Bumbeşti-Jiu, Novaci. Dintre toate, oraşul Rovinari se află la cea mai mică distanţă de reşedinţa de judeţ, fiind în zona de influenţă a acesteia.
Maak jouw eigen website met JouwWeb