Constanţa                                        

Constanţa este un municipiu aflat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reşedinţă a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraş al regiunii de dezvoltare Sud-Est.

Constanţa este cel mai vechi oraş de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (şi chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. şi redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. În cursul secolului XIII Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea oraşului. Ulterior, Constanţa a declinat sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci şi de crescători de cai şi oi, tătari. Localitatea a redevenit un oraş după construirea căii ferate Cernavodă-Constanţa şi a portului, în 1865, pentru exportul grânelor româneşti. După Războiul Ruso-Turc (1877-1878), când Dobrogea a devenit o parte a Regatului României, Constanţa, principal port al statului, a crescut continuu, deţinând acest rol până astăzi.

Portul Constanţa acoperă o suprafaţă de 39,26 km2, are o lungime de aproape 30 km, este cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi se află pe locul 4 în Europa.

Constanţa se află în judeţul cu acelaşi nume, în partea de sud-est a României. Se situează pe coasta Mării Negre, într-o zonă lagunară la est, deluroasă la nord şi în partea centrală, şi de câmpie la sud şi vest. Oraşul Constanţa posedă o plajă proprie în lungime de 6 km. Partea de nord a municipiului, Mamaia, cea mai populată staţiune turistică de pe Litoral, se află pe malul unei lagune, având o plajă de 7 km lungime, plajă care se continuă cu alţi 6 km pe teritoriul oraşului Năvodari.

Municipiul se învecinează cu oraşele Năvodari şi Ovidiu la nord, cu comuna Agigea la sud (cu aceste trei localităţi fiind lipit), oraşul Murfatlar şi comuna Valu lui Traian la vest, oraşul Techirghiol şi comuna Cumpăna la sud-vest şi Marea Neagră la est. Constanţa este împărţită în cartiere, cele mai renumite fiind Mamaia şi Tomis Nord, însă fără ca acestea să aibă vreo autonomie administrativă, precum sectoareleBucureştiului, graniţele neputând fi exact delimitate, cu excepţia staţiunii-cartier Mamaia care are graniţe bine delimitate.

O mare parte din suprafaţa municipiului este amplasată într-o arie lagunară, având lacul Siutghiol (lacul lăptos în turceşte, cunoscut ca "Ghiolul Mare" printre constănţeni şi "lacul Mamaia" în limbaj turistic) în nord şi lacul Tăbăcărie ("Ghiolul Mic") în nord-est. Constanţa se află practic pe o insulă, municipiul fiind mărginit la nord şi nord-vest de Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, la est de Marea Neagră, iar la sud şi vest de Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Deşi la suprafaţă nu există nicio sursă de apă curgătoare, pe sub Constanţa trece un fluviu subteran prin acviferul Jurasic-superior barremian, care curge cu o viteză foarte mică din direcţia sud-vest spre nord-est şi al cărui debit este comparabil cu al Dunării, fiind cel mai important zăcământ de apă potabilă din România. Toată apa potabilă furnizată populaţiei Constanţei este extrasă prin câteva zeci de puţuri din acest fluviu subteran şi numai consumul industrial se face din sursa de suprafaţă "Galeşu" aflată pe Canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari. Din acest motiv municipiul nu s-a aflat niciodată în situaţia de a restricţiona consumul de apă potabilă, chiar şi în vârf de sezon turistic, pe caniculă sau secetă prelungite. De asemenea, Constanţa este singurul municipiu din România şi printre puţinele oraşe din lume care tratează apa potabilă destinată populaţiei prin raze ultraviolete în locul clorului.

Constanţa a fost fondată în urma colonizării greceşti a bazinului Mării Negre (latină Pontus Euxinus) de către colonişti milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc τομή (tomí) însemnând tăietură, despicătură. Conform legendei, Iason şi argonauţii săi ar fi poposit aici după ce furaseră "Lâna de Aur". Urmăriţi de flota regelui Colhidei, Aietes, l-ar fi tăiat în bucăţi pe fiul acestuia, până atunci ţinut ostatic la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute şi să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauţilor timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor. Însă arheologii consideră mai plauzibil ca tăietura (din linia ţărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în faţa Cazinoului. O altă posibilă origine a numelui este Tomiris, regina masageţilor, un trib scit ce trăia între Marea Neagră şi Marea Caspică (Herodot).

Milezienii au găsit pe aceste locuri o aşezare getică, noul oraş ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolul IV-III î.Hr.. Portul folosit de greci pentru comerţul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciţi şi celţi) a înflorit în direcţia unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, fiind redenumit Constantiana, dar împăraţii regatului au considerat acest spaţiu încă dinainte de a-l cuceri ca parte a teritoriului lor. Publius Ovidius Naso, poetul roman, şi-a găsit exilul între anii 8-17. Şi-a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viaţă.

Oraşul a rezistat vremurilor tulburi din secolele III şi IV, frământate de numeroase invazii gotice, scitice şi hunice, devenind reşedinţa provinciei Sciţia Mică. După împărţirea Imperiului Roman, Constanţa împreună cu întreaga Sciţie Mică a revenit Imperiului de Răsărit şi a rămas parte a acestui stat până în secolul VII, când a fost pierdută din cauza migraţiilor slavilor şi bulgarilor.

În timpul Evului Mediu, Constanţa a fost una dintre pieţele comerţului genovez în bazinul Mării Negre. Negustorii şi armatorii genovezi erau stabiliţi în peninsulă. Până în zilele noastre a rămas din acele timpuri o temelie pe care a fost clădit farul zis Genovez. În secolul XV, Dobrogea împreună cu Constanţa au fost cucerite de armata Imperiului Otoman. Importanţa oraşului a scăzut, fiindcă turcii rupseseră relaţiile comerciale cu italienii.

În perioada 1873-1883 localitatea a fost populată cu colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutaţi cu forţa în Germania nazistă, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich).

Dominaţia turcă a luat sfârşit după Războiul de Independenţă al României, când, prin decizia Congresului de la Berlin de la 1878, Dobrogea a devenit o parte a statului român.

După ce Dobrogea a devenit o parte a României, a început o perioadă de dezvoltare urbanistică a Constanţei, legată de românizarea subsecventă a regiunii (unde până atunci, Românii, "Dicieni" dobrogeni, "Măcineni" moldoveni sau "Mocani" ardeleni, fuseseră minoritari faţă de Turci şi Tătari). Oraşul, numit de către regele Carol I "plămânul României", a devenit portul principal al ţării după ce Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă (1895). Atunci s-au pus bazele Serviciului Maritim Român. S-a deschis o linie maritimă spre Istanbul, apoi prelungită spre Alexandria şi numită „linia orientală”. Portul a fost modernizat şi dezvoltat conform planului de reconstruire între 1895 şi 1909. S-au construit drumuri şi căi ferate adiţionale care leagă Constanţa de capitală şi restul ţării. Aceasta a fost o perioadă de prosperitate a Serviciului Maritim Român, ale cărui vase au navigat, nu numai pe "linia orientală" ci şi pe "linia occidentală" (spre Marsilia şi Rotterdam) şi pe "linia de arhipelag" (spre Pireu şi Salonic).

Oraşul a suferit mult în cursul Primului Război Mondial (1914-1918). Multe clădiri de valoare istorică mare au fost distruse de către forţele germane şi bulgare. Aceste evenimente au pus capăt celei mai rapide perioade de dezvoltare din întreaga istorie a Constanţei. Totuşi, după război, oraşul şi-a păstrat rolul. În perioada interbelică 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănţean. Atunci s-a construit şantierul naval care a fost până la cel de-Al Doilea Război Mondial cea mai puternică întreprindere a regiunii.

România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial aliată cu Puterile Axei. Astfel, portul constănţean a primit importanţă din punct de vedere strategic, bombardat de sovietici. La 23 august1944, România a trecut de partea Aliaţilor. Totuşi, Constanţa a fost prădată de Armata Roşie când forţele sovietice au invadat ţara. Uniunea Sovietică a confiscat flota românească aproape în întregime şi a supus portul intereselor sovietice.

Sub regimul comunist Constanţa şi-a menţinut statutul său de cel mai important port românesc, acesta dezvoltându-se şi atribuindu-i-se importanţa necesară. Între timp s-a dezvoltat şi oraşul propriu-zis, în special între 1960-1975, datorită industrializării rapide de tip sovietic. S-a mărit şantierul naval, s-a dezvoltat flota comercială şi s-au construit multe uzine. De asemenea, s-a remarcat potenţialul Constanţei ca centru turistic şi s-a început construirea infrastructurii necesare în oraşul propriu-zis şi în Mamaia.

În timpul revoluţiei anticomuniste române în Constanţa s-au înregistrat 32 morţi şi 116 răniţi. Municipiul a fost, împreună cu Cluj-Napoca, unul dintre centre secundare ale revoluţiei, fiind depăşit în numărul victimelor doar de Timişoara, Braşov, Sibiu şi Bucureşti.

Acum Constanţa rămâne cel mai important oraş portuar de pe coasta română a Mării Negre. Importanţa funcţiei turistice a municipiului este de asemenea în creştere.

Constanţa este un centru industrial, comercial şi turistic de importanţă naţională. În prima jumătate a anului 2008 în Constanţa şi localităţile vecine au fost înfiinţate 3.144 de firme noi, plasând judeţul pe poziţia a treia la nivel naţional, după municipiul Bucureşti cu 12.845 de unităţi şi judeţul Cluj cu 4.091 de întreprinderi. Aici se află cel mai mare port al României şi cel de-al patrulea al Europei, în cadrul căruia funcţionează şantierul naval, unul dintre cele mai mari după numărul vaselor construite şi reparate.

Turismul devine o ramură de activitate economică importantă. Deşi Constanţa a fost deja promovată ca fiind o staţiune balneară de către regele Carol I, dezvoltarea industriei navale a avut drept efect micşorarea plajelor. Totuşi, datorită plasării în apropierea localităţilor turistice, mulţi oameni descoperă şi vizitează monumentele din oraş. De asemenea, Constanţa este un centru al comerţului şi educaţiei, acestea fiind de altfel aspecte importante ale economiei locale.

Constanţa, fiind unul dintre cele mai mari oraşe ale României, este şi un focar cultural de importanţă naţională. Aici funcţionează Teatrul Naţional, înfiinţat în 2004 din unificarea teatrelor "Ovidius" şi "Fantasio". Aici funcţionează şi Teatrul de Operă şi Balet Oleg Danovski, înfiinţat în 2004. Constanţa este cunoscută şi datorită muzeelor sale numeroase:

• Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, compus din şase secţiuni: delfinariu, planetariu, observator astronomic, microrezervaţie şi expoziţie de păsări exotice şi decor
• Acvariul
• Muzeul Marinei Române
• Muzeul de Artă Populară
• Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie
• Muzeul Mării
• Muzeul Portului Constanţa şi
• Muzeul de Sculptură "Ion Jalea".

În Constanţa se pot găsi exemple de stiluri arhitectonice diverse. Multe imobile decorate, ridicate în perioada 1878-1930, au cazut in paragină sau au fost demolate, dar Cazinoul, unicul exemplu al arhitecturii art nouveau din România, a fost renovat şi astăzi este considerat ca simbolul municipiului. Geamia veche şi sinagoga veche se mai pot încă vedea (a doua nu mai are acoperiş), iar Moscheea nouă construită în 1910 în stilul maur se poate vizita. Edificiul roman din secolul II sau Farul zis Genovez (construit în 1860 de inginerul francez Michel Paşa, pe soclul genovez din Evul Mediu) sunt, împreună cu biserica grecească de pe Bd. Mircea cel Bătrân, cele mai vechi clădiri din oraş. Există şi diverse monumente, spre exemplu statuia lui Ovidiu şi bustul lui Mihai Eminescu situat pe faleză. Fosta primarie, astazi Muzeu de Istorie Naţională şi Arheologie, a fost deasemenea păstrată, iar clădirea Muzeului Marinei a fost recent renovată.