Reşiţa                                                

Reşiţa este municipiul reşedinţă de judeţ al judeţului Caraş-Severin, Banat, România.

Municipiul Reşiţa este situat pe malul Bârzavei. În apropiere se află exploatări de huilă, pe Valea Domanului, de minereuri de fier la Lupac şi Ocna de Fier, precum şi de calcare.

Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka şi Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spaţiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică şi romană. Este menţionată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către paşalâcul Timişoarei, iar în anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocşei împreună cu alte localităţi din Valea Bârzavei. Conscripţia din 1717 o menţionează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie1771 locul de întemeiere a celui mai vechi şi important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu naşterea uzinelor, se pun bazele Reşiţei industriale. Iniţial, au existat doua sate apropiate - Reşiţa Romana (Reschiza Kamerală sau Olah Resitza) şi Reşiţa Montana (Eisenwerk Reschitza, Nemet Reschitza sau Resiczbanya). Uzinele au fost amplasate în Reşiţa Montana, locuită la început de cărbunari români. Mai târziu, în 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia şi Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Între anii 1910 – 1925, Reşiţa a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarată oraş, consecinţă a recunoaşterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice şi constructoare de maşini din România modernă. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului i s-a oferit gradul de municipiu, reşedinţă a judeţului Caraş-Severin.

Oraşul este considerat de locuitori ca fiind împărţit în două mari părţi, Reşiţa de sus sau oraşul vechi, respectiv Govândari zonă construită după 1965. Oraşul vechi este format din mai multe cartiere: "Muncitoresc", "Valea Domanului", "Lunca Pomostului", "Moroasa I şi II", "Driglovăţul Nou" şi "Driglovăţul Vechi", "Stavila", Minda", "Başovăţ" şi "Lend"; în timp ce în partea nouă a oraşului, Govândari (denumirea oficială este Lunca Bârzavei) există patru "Microraioane". La acestea se mai adaugă localităţile componente, considerate eronat drept cartiere: Doman, Câlnic, Ţerova, Secu şi Cuptoare, iar Moniom este sat aparţinător Municipiului Reşiţa. Localităţile care aparţin municipiului Reşiţa sunt menţionate în izvoare după cum urmează : · Ţerova - 1433 (Cherova), 1597 (duc Czerova), 1717 (Zerob), 1716-1723 (Zarnova), 1779 (Zerchova); · DOMAN - 1370 ; · Cîlnic - 1597 (Kalnic); · Moniom - 1587 (Manihom); · Secu - Cuptoare - 1673, 1690 - 1700 (Kuptora), 1851 (Kuptore).

Sub aspect urbanistic Reşiţa a cunoscut de asemenea, importante realizări: cartiere întregi de locuinţe în lunca Pomostului, pe Moroasa şi lunca Bârzavei. La Reşiţa funcţionează un teatru, numit "George Augustin Petculescu" în Casa de Cultură a Sindicatelor un cinematograf Dacia, situat în oraşul nou, cinematograful "Cultural" fiind desfiinţat, clădirea a fost trecută din patrimoniul Consiliului Local în patrimoniu privat, ea fiind retrocedată proprietarilor. Fiind monument istoric, imobilul este restaurat în această perioada (2007-2008) şi va deveni sediul Teatrului „G. A. Petculescu”. În trecut a existat şi un al treilea cinematograf "Casa Muncitorească", clădire în care a funcţionat clubul muncitoresc înainte de perioada comunistă, dar după 1989 autorităţile au închiriat o parte a clădiri (holul de acces) unei societăţi comerciale care a organizat discotecă. Din cauze necunoscute, în anul 2002 (14/15 august) clădirea a ars, în prezent ea fiind demolată.

În anul 1872 uzinele "St. E. G." de la Reşiţa produc pentru căile ferate europene: 16 macarale, 18 rezervoare pentru castelele de apă, 110 plăci pentru întoarcerea locomotivelor, 514 inimi de încrucişare pentru macaze, 793 de tampoane. În 1872, uzina produce prima locomotivă, denumită ,,Reşiţa 2 cu ecartament de 948 mm, proiectată de John Haswell - directorul fabricii de locomotive "St. E. G." din Viena, locomotivă destinată transporturilor interne uzinale.

Începând cu anul 1920, la "Uzinele Domeniilor" din Reşiţa şi la "Uzinele Nicolae Malaxa" din Bucureşti începe proiectarea şi construcţia următoarelor tipuri de locomotive:

• seria 230 pentru trenuri de călători (1932-1936)
• seria 142 pentru trenuri grele de călători (1937-1940)
• seria 50 pentru trenuri de marfă (1926-1936)
• seria 150 pentru trenuri grele de marfă (1947-1960)
• seria 131 pentru trenuri de călători pe linii secundare (1939-1942)
• seria 151 prototipuri pentru trenuri grele (1938-1939).

În anul 1926 se produce la Reşiţa locomotiva cu abur 50.243 "Regele Ferdinand", prima locomotivă construită în România în perioada interbelică. Datorită succesului în construcţia de locomotive la Reşiţa şi Malaxa, începând cu anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă.

Între anii 1926-1960, in România s-au construit 1207 locomotive cu abur, reprezentând 10 tipuri pentru cale normală şi trei tipuri pentru cale îngustă. Din acestea s-au fabricat 797 la "Uzinele Reşiţa" şi 410 la "Uzinele Malaxa" din Bucureşti. În anul 1960, producţia de locomotive cu abur s-a sistat, industria românească profilându-se pe producţia de locomotive diesel şi electrice. Locomotivele cu abur au funcţionat în exploatarea C.F.R. până în anul 1980. În perioada 1980-1998, locomotivele cu abur au fost casate in proporţie de 98%.