Romania-ro

Munții Bârgău                           

Munții Bârgău sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali.

Cel mai înalt pisc este Vârful Heniul Mare, având 1.611 m.

Munții Bîrgău se situează pe latura sudică a grupei nordice a Carpaților Orientali, între paralelele de 47°08'30" și 47°29'10" latitudine nordică și meridianele 24°36'10" și 25°08'40” longitudine estică.

Limita septentrională corespunde văii superioare a Someșului Mare (între confluența cu Pîrîul Măria și cea cu Anieșul), iar, în continuare, spre vest, abruptul sudic al Rodnei.

Limita vestică urmărește linia care trece prin culmea de dealuri - Vf. Frăsiniș (932 m), Vf. Mărcuș (1 042 m) - ce închid către apus Depresiunea Sîngeorz - intersectează valea Someșului la vest de confluența cu Ilva, urmăreste și întretaie valea Strîmba și ajunge în Dealul Tănasa, situat la sud de valea Bistriței.

Limita aceasta jalonează un relief înalt (culmea Frăsiniș-Mărcuș și Dealul Tănasa), care barează depresiunile Bîrgăului spre vest (Podișul Transilvaniei) sau un uluc (valea Strîmba) situat la baza reliefului vulcanic înalt din Bîrgău. Limita estică corespunde culoarului văilor Măria-Coșna ce separă Munții Suhardului de cei ai Bîrgăului și al văii Dornei superioare către Căliman.

Limita sudică este greu de trasat datorită întrepătrunderii și suprapunerii zonei sedimentare a Bîrgăului cu masa eruptivă a Călimanului. Ca urmare, apreciem că limita este marcată - cu mici depășiri - de Bistrița și afluentul său Colbul.

Relieful foarte complex al Munților Bîrgău se caracterizează prin prezența următoarelor unități geomorfologice:

  • Marile masive vulcanice (corpuri subvulcanice) din partea vestică dominate de Căsarul (1591 m), Măgurița (1582 m), Gogoașa (1605 m) și Heniul Mare (1611 m), evidențiate prin înălțimi mari și pante accentuate, uriașe clăi care domină celelalte masive alc Bîrgăului cu aspect de muncei; 
  • Zona munceilor vulcano-sedimentari, cu aspect de platou ușor ondulat, cu înălțimea medie de 1 000 m, alcătuită mai ales din formațiuni grezoase oligocene străpunse de corpuri subvulcanice a căror altitudine relativă oscilează între cîteva zeci și sute de metri. Această treaptă, mai coborîtă, se desfășoară din valea Dornei (sud-est) și pînă la Someș (nord și nord-est), ocupînd arealul încadrat de masivele înalte din vest și Podișul Zimbroaia din partea estică. Văile prezintă sectoare cu aspect de defileu, cînd intersectează masivele vulcanice, și lărgiri-bazinete depresionare, cînd străbat formațiunile sedimentare-grezoase. Pădurile de fag au fost înlocuite cu pășuni, fînețe și ogoare, iar așezările adunate în depresiuni contrastează cu cele risipite pe platou;
  • Podișul Zimbroaia (Someș-Teșna - valea Măria-Coșna), cu altitudinea de cca 1400 m, se înalță cu 200-400 m deasupra munceilor din partea vestică, fiind dominat la rîndul său de culmile cristaline ale Rodnei și Suhardului. Relieful se prezintă monoton, ușor ondulat. Cu excepția intruziunilor de la Fîntîna Borcutului și Măgura de lîngă Coșna, rocile vulcanice sînt inexistente;
  • Depresiimea Poienii (Dorna-Coșna, parte componentă a Depresiunii Dornelor), situată la est, formează o unitate distinctă a Bîrgăului, de tranziție.