Romania-ro

Munții Piatra Craiului               

Masivul Piatra Craiului (germană Königstein), adeseori Munții Piatra Craiului, doar Piatra Craiului sau chiar Crai, este un lanț muntos calcaros aflat la sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților Meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora

Din punct de vedere petrografic, Masivul Piatra Craiului se deosebește geologic și geomorfologic de masivele și grupele muntoase înconjurătoare, Munții Leaota, Munții Bucegi, Munții Făgăraș și Munții Iezer-Păpușa.

În timp ce aceste grupe montane sunt formate aproape exclusiv din roci cristaline, „Crai”-ul, cum este adesea alintat, este o „lamă” tăioasă și abruptă de roci metamorfice, în special roci calcaroase de vârstă jurasică, lungă de aproximativ 24 – 26 km, orientată de la sud-vest spre nord-est, și lată de aproximativ 6 – 8 km, pe direcțiile perpendiculare corespunzătoare.

Cunoscuții pereți verticali, inalți de 400–650 m, dintre Padina Lăncii și Valea lui Ivan, au luat naștere datorită stratificării pe orizontală a calcarelor.Altitudinea maximă a Pietrei Craiului este atinsă în vârful Vârful La Om, cunoscut și ca Piscul Baciului, având 2237 m.

Masivul are numeroase piscuri peste 2000 de metri altitudine

  • Vf. Padina Popii (2025m), 
  • Vf. Ascuțit (2150m), 
  • Vf. Țimbalul Mare (2177m), 
  • Vârful dintre Țimbale (2170m), 
  • Vf. Sbirii (2220m), 
  • Vf. Căldării Ocolite (2202m).

Maak jouw eigen website met JouwWeb