Romania-ro

Arieş                                              

Arieș este un râu în Transilvania, vestul României. Izvorăște din Munții Bihorului, care fac parte din Munții Apuseni. Are o lungime de apoximativ 164 km. Se varsă în Mureș în aval de Luduș.

Curge prin județele Alba și județul Cluj. Orașele Turda, Câmpia Turzii și Baia de Arieș se află pe râul Arieș.

Râul Arieș se formează în zona localității Mihoești la confluența a două brațe Arieșul Mare și Arieșul Mic.

Teritoriul străbătut de Râul Arieș se numește și Țara Moților, o regiune rustică pitorească. Bazinul râului cuprinde o regiune minieră foarte importantă (Roșia Montană, Baia de Arieș, Bucium), bogată în aur, argint etc.

Numele maghiar (Aranyos) înseamnă "aurit", o referire la aurul din râu (lat. aureus).

Unele așezări din zonă, precum Baia de Arieș, Arieșeni, Ghiriș-Arieș (vechiul nume al Câmpiei Turzii), Gura Arieșului, Luncani, și diviziuni administrative (ex. Scaunul Secuiesc al Arieșului, al cărui teritoriu a fost înglobat în 1876 în comitatul Turda-Arieș) evocă numele râului.

Maak jouw eigen website met JouwWeb